Facuta din acril LUCITE, Cada Freestanding , de inalta calitate, produs in UK, cada freestanding VESTA ovala, tip freestainding/insula, are o suprafata rezistenta, usor de intretinut, care nu isi schimba culoarea.

Cadă (sau, în limbaj popular, vană) este o instalație în care se face baie. Cele mai moderne căzi sunt făcute din acrilic. O cadă este de obicei plasată într-o baie, și poate avea și duș.
La început ideea de a „face baie” își avea originile în ritualurile religioase, precum și în cele ce priveau vrăjitoria, nefiind asociată însă cu igiena. Din timpuri străvechi ideea de a te „îmbăia” a fost privită ca un ritual sacru în foarte multe culturi din lume. Egiptenii antici se spălau înainte de a se ruga la zei, crezând că atât corpul cât și spiritul trebuie să fie pure în prezența acestora. Creștinii credau că îmbăierea îi ajută să spele păcatul originar. Pentru credincioșii hinduși „baia” era un ritual anual care se desfășura numai în apele sacre ale râului Gange. | Cada Freestanding |

Cada Freestanding

Utilizarea îmbăierii cu scopul asigurării igienei a fost pentru prima dată introdusă de către romanii antici. În jurul anilor 500 i.Hr. romanii erau încurajați să se spele zilnic la una dintre băile publice existente la aceea vreme. Cu timpul baia publică a devenit la modă în majoritatea orașelor din Imperiu, devenind centru de recreație prin introducerea sălilor de gimnastică, a teatrelor, librăriilor și grădinilor. Băile Romane erau adevărate opere de artă în ceea ce privește arhitectura, reprezentând simbolul luxului și al bunăstării în acea perioadă. Pereții băilor erau îmbrăcați în marmură iar tavanele erau decorate cu mozaicuri de diferite culori. Bateriile sanitare erau realizate din argint iar statuile erau omniprezente, între care se aflau dulapuri mici. Apa caldă era furnizată prin furnale și tevi în camera de baie iar camera era incălzită prin fum și aburi care circulau pe sub podea și prin pereții goi. Prima Baie Publică Romană de dimensiuni mari a fost construită de către Agrippa în 27 i.Hr., el fiind deschizător de drum în realizarea acestor capodopere, iar mai apoi și alții au continuat lucrarea sa, așa cum sunt: Nero în 65 d.Hr., Titus în 81 d.Hr., Domitian în 95d.Hr., Traian în 100 d.Hr. Băile din Caracalla, construite în anul 217 d.Hr., adăposteau 1600 de persoane într-o zonă în care era inclus și un stadion iar Diocletian a construit băi publice în anul 302 d.Hr. în care intrau 3200 de persoane în același timp.

Cu trecea timpului metodele de îmbăiere au fluctuat între aspecte publice și personale, până când oamenii și-au dat seama de importanța „îmbăierii” și din punct de vedere medical, ceea ce a dus la schimbarea concepției de la o problemă socială la una personală. Foarte multe ruine ale băilor publice de altă dată rezistă încă. După prăbușirea Imperiului Roman multe dintre băile publice au fost distruse însă acestea au continuat tradiția în Imperiul de Est și au fost adoptate mai apoi de către arabi, băile turcești fiind descendentele celor romane. Camerele de baie primeau noțiunea de privat, erau mult mai împodobite cu decorațiuni și erau formate din căzi de baie săpate în podea, care nu erau adânci, însă ocupau întreaga cameră. Doar cei foarte bogați își permiteau să aibă o asemenea cameră. Se folosea marmura pentru căzile de baie, plumb și bronz pentru conducte și a fost creat un sistem de canalizare foarte complex pentru igienă. Contrar concepției populare îmbăierea nu a dispărut în urma prăbușirii Imperiului Roman.

Primele sisteme de instalații sanitare au apărut în jurul anilor 3300 î.Hr., lucru știut în urma descoperirii unor țevi de apă confecționate din cupru, găsite sub un palat din valea râului Indus, din India. Dovada primei căzi de baie, însă, a fost găsită în Insula Creta, în Grecia. Cada era introdusă la o adâncime de 1,5 m pe un piedestal și era realizată din ceramică intărită, acest model fiind strămoșul căzii de baie clasice, la modă în secolul al XIX-lea. Ruinele palatului din Knossos, Creta, au dezvăluit un număr de camere de baie care erau aprovizionate printr-un sistem avansat de canalizare. Primele vase grecești destinate îmbăierii erau prea mici pentru a susține o persoană. | Cada Freestanding |

În Europa oamenii nu foloseau căzile de baie ci se spălau în albiile râurilor. În Evul Mediu, în anumite comunități, îmbăierea era considerată un păcat, un act de mândrie. Mulți aristocrați din perioada medievală se lăudau cu faptul că nu se îmbăiau niciodată, de aceea multe din palatele ce există și în zilele noastre nu aveau instalații sanitare, cum este de exemplu Castelul Louvre din Versailles, Franța. Chiar și regina Elisabeta a Angliei se spăla o data pe lună, în mod obligatoriu.

| Cada Freestanding |